Experiența urbană #18, cu Irina Paraschivoiu

#economisturban

Irina se prezintă, de obicei, drept „professional in local development”, dar mai pe înţelesul civililor ar fi om de comunicare. Din curiozitate faţă de oraş şi ceea ce înseamnă şi conţine el, a luat calea economiei şi culturii urbane, a împachetat câte cunoştinţe a putut pe la şcoli şi workshopuri, şi acum le toarce în fire legate de dezvoltarea Bucureştiului.

Tot sună abstract? Să pornim cu începutul. La Mioveni. Oraş mic, pus pe hartă de uzinele Dacia, în rest mai nimic. Ieşirea din scară vine cu mutarea la Bucureşti, unde primul impuls e cel al libertăţii posibilităţilor: culturale și economice – viitorul, ce să mai. De la gândul de a da la arhitectură, Irina alege comunicarea, pentru că buzz-ul oraşului i se pare mai interesant de urmărit decât de desenat. Trece, mai apoi, spre cultura urbană şi, într-un alt salt de scară, la Londra, la economie şi strategii de activare a oraşelor. Se întoarce, îşi reia pălăria ong-istă la Odaia Creativă, creează împreună cu Ama (cea a primei noastre poveşti) Urban INC şi intră în curatoriumul pentru Bucureşti – capitală europeană a culturii. Însă, ca bun exemplu de storytelling, o lăsăm pe ea să dea glas propriilor istorii în podcastul #18.

Share Post :

More Posts

Lasă un răspuns