Experiența urbană #9, cu Edmond Niculușcă

#societatecivilă

Despre Edmond Niculușcă știe toată lumea. Despre cum a salvat Școala Centrală pe când era încă în liceu. Despre tururile ghidate pe care le face prin București, recitând memorii, scrisori și povești interbelice. Despre A.R.C.E.N., care reușește să mobilizeze sute de oameni să citească în aceeași suflare poezie contemporană până vibrează întreg Cărtureștiul Carusel. Despre plimbările nocturne pe Calea Victoriei. Așa că, noi întrebări pentru a mai dezvălui un fald de Edmond și de ce îl leagă de oraș, sunt poate puține, dar el găsește modul prin care să adauge nuanțe și să personalizeze fiecare dialog.

Astăzi, vorbim despre legătura genealogică pe care o are cu Bucureștiul – de pe la jumătatea secolului 19, când este atestată „descălecarea” familiei sale –, trecând prin scurta istorisire a înființării unei fabrici de mobilă, naționalizată în 1948, și ajungând până la locuirea în „cartierul dormitor” din nord și explorarea orașului cu autobuzul și prin lectură. Geografia afectivă i se prelungește în viața profesională, om al societății civile ce privește și participă, din toamna trecută, și de partea instituțională, în cadrul Ministerului Culturii. Micile victorii și marile așteptări, captarea slăbiciunilor sistemului, îl fac încrezător că se va întoarce mai pregătit. Și țelul de azi? Salvarea unui copac, dintr-o curte pitită, dintr-un loc de descoperit.

Share Post :

More Posts

Lasă un răspuns