Experiența urbană #15, cu Alexandru Oprița

#arhitect

Săptămâna trecută am povestit cu Alexandru Opriţa, arhitect proaspăt pe propriile picioare. Ziceam că pofta şi bucuria de lucru, care îi transformă până şi ieşirile la cafea în dezbateri şi mâzgăleli, l-au condus anul trecut în topul Forbes 30 sub 30. Tocmai câştigase, împreună cu un coleg, concursul Ruukki, The Unbelievable Challenge, cu proiectul Nothing Is Impossible – o casă atelier ce se dizolvă în peisaj, reapărând, ca un miraj, doar noaptea. Premiul a fost un stagiu în Norvegia, la Snohetta, unde, timp de vreo șapte luni, a învățat cum e să lucrezi în echipă. Pare banal, dar pentru un individualist absolut cum e Alex, a adus acea necunoscut-necesară variabilă de delegare și colaborare.

Întors acasă, își continuă proiectele și concursurile alături de coechipieri cu diferite formări și experiențe. Variabilitatea crește, testând. Despre cum a trecut de la primele observații asupra orașului, trăit în preajma blocurilor de pe 13 Septembrie, expandat apoi prin poveștile surorilor mai mari, la propriile vise și proiecții ale unei realități mai bune, aflăm în podcastul de aici.

Share Post :

More Posts

Lasă un răspuns