Urban Experience #35, with Regarde le ciel (look at the sky)

#urbanartist #graffiti

Invitatul podcastului de azi preferă să fie doar vocea și mâinile din spatele îndemnului „Privește cerul”, acupunctura de marcaje ale locurilor de moment ale orașului. Uneori aleasă ca mesaj pentru sine, alteori adresată nouă, celorlalți: oprește-te, întreabă-te, ridică privirea, (re)memorează conturul a ceea ce plutește deasupra. O pauză filosofică sau o simplă întrerupere a cotidianului. Locurile pe care le alege sunt descoperiri din repetate cartări personale, deseori nocturne, și, cu toate că sunt extensive, recunoaște că Bucureștiul nu-i este nici pe departe epuizat în explorări. Fiecare zonă vine cu necesarul de camuflare integrată pentru înțelegerea, interpretarea și apoi executatea neobservată a lucrării. Deși același în cuvinte, mesajul e propriu locului, iar anonimatul autorului face adresarea să ne aparțină tuturor și fiecăruia. Însă farmecul vine din propriile povestiri, așa că vă invit să suprapuneți podcastul plimbărilor voastre.

Share Post :

More Posts

Leave a Reply